Hillary Clinton a suferit o comoție cerebrală după ce a leșinat

Hillary Clinton a suferit o comoție cerebrală după ce a leșinat
Publicat: 15/12/2012, 20:41
Actualizat: 29/07/2014, 22:40

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, infectată cu un enterovirus, a suferit o comoție cerebrală după ce a leșinat, dar în prezent se recuperează acasă, a declarat un purtător de cuvânt al acesteia, citat de AFP.

Clinton „va fi monitorizată de medici. La recomandările acestora, ea va continua să lucreze de acasă săptămâna viitoare”, a precizat Philippe Reines într-un comunicat.

Deshidratată din cauza virusului, Clinton a leșinat, precizează Departamentul de Stat.

Din cauza gastroenteritei de care suferă, Hillary Clinton a fost nevoită să își anuleze în această săptămână un turneu în străinătate. Secretarul de stat, care se va retrage din funcție la sfârșitul acestei administrații prezidențiale, urma să meargă în Maroc, unde ar fi trebuit să participe la o reuniune privind Siria, apoi în Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Clinton, în vârstă de 65 de ani, călătorește în medie de două ori pe lună în străinătate, unde rămâne mai multe zile. Ea își încheie mandatul în ianuarie.

Având în vedere popularitatea sa internațională și în Statele Unite, presa americană speculează periodic asupra candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2016. Cu toate acestea, soția fostului președinte Bill Clinton asigură că vrea să „înceteze cu politica” și să revină la „viața privată”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ce schimbări să faci în viață dacă îți dorești un mindset pozitiv
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
×